O adolescentă mignionă, cu ten măsliniu și ochi negri ia la rând toți copiii de pe uliță și-i întreabă ce vor de la viață. Crede că, în felul ăsta, îi va cunoaște îndeajuns de mult încât să-i și ajute cu sfaturi „de bine”. Începe cu Nicu, un băiat mai mare ca ea cu vreo trei ani. Îi place să discute cu el pentru că simte că vorbesc aceeași limbă. Nicu se gândește și-i zice că vrea o mașină și să plece din țară. Și s-o aibă de soție.
Fata încremenește.
„Doamne, ce prostii! Doar atât îți dorești de la viața asta!? Băi, Nicule, cel mai mult de la viața asta îmi doresc să am respect. Atât cât dau, să mi se-ntoarcă. Să am o fată-două-trei cu cineva pe care să pot să-l iubesc și să pot să cresc eu copilul așa cum îmi doresc. Și să scriu o carte. Atât îmi doresc”.
Fetița mignionă are acum 43 de ani și nu o mai cheamă Georgeta Ciucă. Acum îi spune Stanciu și locuit toată viața în satul Mărgineni din județul Prahova. Părinții ei sunt romi și au fost muncitori în fabrică. I-au dat Georgetei o educație unde respectul de sine e deseori confundat cu rușinea de a fi bârfit de comunitate. Georgeta are două fete, a terminat o facultate și un master, a obținut un post de conducere la Agenția Națională pentru Romi și are un ONG prin care luptă cu autoritățile ca să rezolve problemele oamenilor din comunitatea ei. Asta este povestea Georgetei Stanciu, cea mai respectată femeie din satul Mărgineni:
Terminase liceul la Câmpina și voia să devină avocat, însă în anul ăla a fost bătaie pe locurile de la Drept și n-a reușit să intre. Așa că s-a angajat ca profesor-suplinitor la școala din sat. Îi plăcea mult să lucreze cu copii.
Nicu și-a făcut curaj și-ntr-o seară a venit cu părinții lui s-o ceară de soție pe Georgeta. Ea era cu două prietene în camera ei și habar n-avea că peste câteva minute va deveni logodnica cuiva. Mama a trântit ușa camerei și i-a zis pe nerăsuflate: „A venit un băiat la tine. Dar a venit și cu părinții lui”. Prietenele fetei au înțeles imediat și au plecat chicotind. Ce i se întâmpla azi Georgetei era visul tuturor fetelor din sat. Sufletul ei era însă năpădit de îndoieli.
Nu putea să zică nu, nici să accepte nu voia. Era o rușine prea mare. Ce s-ar fi spus despre părinții ei? Dac-ar fi refuzat, ar fi fost luată drept încrezută și cu mofturi.
Când a intrat în camera unde erau Nicu și familia lui, a lăsat capul în jos. „Plângea și sufletul și inima în mine. Pentru că aveam să pierd tot ce era mai frumos”. Copilăria.
Mama lui Nicu a vorbit prima: „Am venit că lui Nicușor îi place de Georgeta și că vrea s-o ceară de soție.” Georgeta a ridicat fruntea și l-a țintit cu privirea pe Nicușor. El a stat cu capul plecat până a auzit-o pe Georgeta că răspunde: „Dacă tot ați venit și-ați bătut drumul până aici, fie!”.
Imediat ce viitoarele rude au ieșit din curte, fata creolă și cu ochii pătrunzători a-nceput să fugă și s-a pus pe plâns. Nu s-a oprit până dimineața când avea pleoapele așa umflate că abia vedea pe unde mergea.
***
După nuntă, Georgeta s-a gândit în fiecare zi cum să fugă din țară și să scape de toate promisiunile pe care i le-a făcut lui Nicu cu acel „fie”. Frământările au încetat când a rămas însărcinată. Copilul s-a născut cu malformații grave și a murit după un an, chiar de ziua Georgetei. Asta era pentru ea un semn clar. Dumnezeu a pedepsit-o pentru că a vrut să-și părăsească bărbatul.
După ce a născut alte două fete sănătoase, și-a dat seama totuși că Dumnezeu o iubește. „Așa a vrut El să fie. A vrut ca prima fată să fie a Lui, iar pe celelalte două să mi le dea mie, să mă mulțumească. Am două fete cuminți, frumoase și bine educate”.
După toată nenorocirile, Georgeta nu voia să renunțe la dorința de a ajuta oamenii. S-a înscris voluntar la cursurile de mediator sanitar – un soi de intermediar între medicul de familie, autoritatea locală și comunitatea de romi, pentru a le oferi oamenilor acces la servicii de sănătate. A absolvit cursurile cu cea mai mare medie din clasă și primit oferte pentru un loc de muncă. Putea să meargă oriunde, îns-a vrut să rămână în sat.
A lucrat trei ani ca mediator sanitar, dar a fost nemulțumită de birocrație. Binele apărea doar pe hârtie, iar problemele celor 3000 de romi din Mărgineni rămâneau aceleași.
În paralel cu activitatea de la cabinetul medical, Georgeta a făcut voluntariat la o fundație locală care se ocupa cu problemele romilor. Președintele fundației încasa pe-ascuns banii pe care-ar fi trebuit să-i dea voluntarilor – vreo 200 de lei pe lună – iar proiectele pe care fundația le derula erau invizibile.
***
La 31 de ani, Georgeta și-a dat demisia de la fundație și s-a înscris la Facultatea de Administrație Publică de la Universitatea Petrol-Gaze Ploiești. Tremura toată în prima zi. Totul era nou, iar colegii ei veneau din medii atât de diferite. Georgetei i-a trebuit un singur curs să capete un sentiment de care uitase. Că și-a găsit locul.
Imediat după ce a terminat facultatea, a aflat că există un post de conducere în cadrul Agenției Naționale pentru Romi din Călărași și, după ce a dat un concurs, au chemat-o la lucru. Nu a contat că orașul era la șase ore distanță de mers cu autobuzul. Era pregătită să facă naveta și să stea la gazdă. Locul cel nou de muncă era de-acum marea ei mândrie.
Prima zi în Călărași a fost un dezastru. Pe drumul spre serviciu, se gândea la fetele ei. Cum o să se descurce ele singure? Ce-or să mănânce? Cum să stea ea departe de ele o săptămână? N-a apucat să intre în clădirea unde avea biroul, că a leșinat. Chiar și după ce și-a revenit, se gândea doar la cum să se întoarcă acasă. Și asta a și făcut. Imediat după ce medicii de pe ambulanță au lăsat-o să plece, s-a urcat în primul microbuz și s-a întors acasă. A doua zi era înapoi la serviciul pe care-l are și astăzi.
După ce s-a angajat la Agenție, Georgeta a absolvit un master în Strategii pentru Administrație Europeană. Spune despre cursurile pe care le-a făcut acolo că sunt „nume pompoase care nu te învață să faci nimic concret”. Că dincolo de teorii, comunitățile de romi au probleme reale. Și, cu toate astea, că nu-i poți ajuta cu adevărat pe oameni decât pe căi instituționale. Așa că în 2009 și-a înființat propriul ONG.
***
De Ziua Internațională a Drepturilor Omului, Georgeta a organizat o dezbatere publică, unde a invitat elevi, profesori și câțiva oameni din primărie. Au discutat despre sănătate și educație. Oamenii își doreau modernizarea bibliotecii comunale și curățarea fântânilor publice din Mărgineni.
Biblioteca din comună nu mai funcționa de mult timp. Fiecare locușor din podeaua de fag scârțâia, pereții erau nevăruți de prin anii ‘60, iar cărțile mureau înghițite de mucegai. Primăria n-a considerat că biblioteca e importantă pentru comunitate, așa că a lăsat-o în paragină.
Alături de consilierii locali care au participat la dezbaterea publică organizată de asociația Georgetei, a venit și un grup cu o foarte mare influență în comună: corul de la biserică. Consilierii au văzut că oamenii sunt receptivi la propunerile de modernizare a bibliotecii și l-au convins pe primar să finanțeze renovarea clădirii. Au zugravit-o, au schimbat tâmplăria, au pus calorifere și centrală termică, apoi au adus cărți noi.
Cu un grant de 2000 de dolari, Georgeta a chemat un profesor și a făcut cursuri de IT cu bibliotecara și voluntarii de la asociația ei. Nu după mult timp, și-a înscris ONG-ul într-un program prin care a primit gratuit trei calculatoare și o conexiune la internet.
Biblioteca a prins viață. Elevii vin zilnic și împrumută cărți de-acolo și în fiecare duminică la ora patru, câțiva profesori, coriștii și cei zece voluntari de la asociația Georgetei se întâlnesc să discute despre problemele comunității.
Fântânile din Mărgineni pun în pericol viața locuitorilor. Seceta din 2011 a secat toate cele 11 fântâni publice din sat. Apa era plină de un mâl prin care înotau mii de mormoloci. Prin luna august, voluntarii de la asociație au făcut o sesizare la Direcția pentru Sănătate Publică. S-au recoltat probe din toate fântânile, iar rezultatele au fost trimise la Primărie. Patru luni mai târziu, situația era aceeași. Voluntarii Georgetei au strâns semnăturile oamenilor din sat, au umplut o sticlă cu apa mâloasă dintr-una din fântâni și au intrat peste primar în timpul unei ședințe de consiliu.
Primarul le-a spus că apa nu este periculoasă pentru ei atât timp cât o fierb înainte să o bea. La un an de la ședința de consiliu, fântânile sunt în aceeași condiție, iar localnicii le folosesc în continuare, chiar dacă apa îi poate îmbolnăvi. Presat de oameni, primarul și-a pus angajații să lipească avertismente pe fântâni și să arunce pietre de var în apă în speranța că o să omoare mormolocii.
Nu există sistem public de canalizare ori de apă în Mărgineni. Oamenii se trezesc la patru-cinci dimineața, vin cu butoaiele la fântâni și stau la coadă ca să scoată apă. Ar trebui să-și vândă casele ca să aibă bani să-și construiască fântâni proprii. Li s-a spus de-atât de multe ori că problema va fi rezolvată încât nu mai cred nimic din ceea ce li se promite prin campaniile electorale.
Situații asemănătoare se întâmplă în toată țara. Autoritățile locale își pierd credibilitatea, în timp ce oameni din societatea civilă, care ajută concret comunitatea, câștigă respect.
***
Georgeta și Nicu se ceartă mai tot timpul, iar zilele trecute s-au ciondănit din nou. Georgeta l-a întrebat pe Nicu dacă-și mai aduce aminte de discuția pe care-au avut-o când erau copii.
„Crezi c-ai obținut ce voiai de la viață?”. Nicu, hotărât, îi spune că da. Are casă, o are pe Georgeta de nevastă și-a reușit să plece și-nafară. „Și cu ce te-au ajutat pe tine toate lucrurile astea să fii mai bun? Ai sufletul mai bogat?”
Nicu încremenește.
Georgeta și-a atins țelurile în viață: a câștigat respectul oamenilor, fetele îi sunt exact așa cum și le-a imaginat când era copil, iar cartea se scrie de la sine „pentru că eu oricum scriu în fiecare zi în cartea vieții”.
“Acest text face parte din colecția “În PAS cu implicarea” și va fi publicat de către CeRe: Centrul de Resurse pentru participare publică în catalogul serviciului permanent de asistență în advocacy – PAS. “