filme porno romanesti filme porno romanesti filme porno romanesti filme porno filme porno romanesti filme porno mobil filme xxx
xnxx porno

Profu’ dă activism

În timpul protestelor din ianuarie, un profesor de desen din Cluj le-a dat o provocare elevilor săi. Le-a cerut să deseneze pancarte de protest și să-și imagineze că merg cu ele să protesteze în Piață. Așa s-a născut ”Școala de activism” în patru școli generale din Cluj.

”Pur și simplu mi-a venit ideea într-o zi și am zis să văd care-s reacțiile lor in în legatură cu societatea și cu problemele care se întamplă astăzi. Reacții din partea părinților? – Bine că n-au fost!”

Minciuna are râtul scurt

Laurențiu Ridichie are 32 de ani și predă Desenul de câțiva ani. După ce termină de predat orele, merge prin oraș și lipește râturi de porc pe fețele politicienilor de pe toate gardurile. Vrea să contracareze mesajele din campania electorală prin imagini.
Astă vară, în timpul campaniei pentru alegerile locale, a lipit bănuți de ciocolată pe ochii candidaților.

”M-am gândit să iau idei din muzeu, să le duc în Piață și să le fac să devină mai active. Un fel de artă activistă, în care arta parcă avea un rol social.”

A venit din Craiova pentru studii. Facultatea și masterul le-a terminat la Universitatea de Arte și Design din Cluj-Napoca. Din 2009 e profesor de ”Educație plastică”. Lucrează la patru școli și îi place să predea la clasele mai mici. Despre cei mari spune că nu erau deloc interesați de Desen. Nu se putea înțelege cu ei.

”La un moment dat, am făcut și-un film în care eu predau lecția și nimeni nu mă ascultă.”

Cursurile la ”Școala de activism” se petreceau în timpul orelor de Desen. Nu i-a cerut acordul directorului când le-a organizat. A vrut să dea un exemplu civic celorlalți profesori, dar și să-i facă pe copii să reacționeze la lucrurile negative din jurul lor.
Proiectul n-a avut prea mare succes, majoritatea elevilor desenau cam aceleași lucruri: ”Stop drogurilor, Stop fumatului”.

”Am fost la tot felul de proteste însă astă iarnă am explodat. În fiecare zi, veneam de la serviciu, trei ore desenam sau pictam un banner și după ieșeam în Piață.”

Nu vrem sa fim o nație de sclavi!

Prin 2006, când România era în prag de aderare la Uniunea Europeană, Laurențiu încă era student. A vrut să expună în galeria Institutului Cultural German și a fost refuzat. I s-a spus că lucrarea lui ar fi putut aduce ”daune la adresa României”. Era vorba de un film cu un munte de gunoi escaladat de niște șobolani imenși. Se chema ”Rezervație de șobolani grizly”. Filmările erau făcute la căminul studențesc în care locuia.

”Nu vreau să expun deloc. Mi se pare inutil. Îmi pierd orice mesaj și am impresia că aș muri dacă m-aș întoarce acolo (în galerie) și aș expune.”

Refuzul a declanșat în el o scârbă față de sistemul politic din galeriile de artă, față de cei care transformă arta într-o marfă. În semn de protest pentru toată treaba asta, a umplut tot centrul Clujului cu afișe pe care scria ”Caut galerie!”. De atunci, n-a mai expus decât pe stradă. Ideea asta de protest o avea de prin ‘98, de când unul din colegii lui artiști s-a îmbrăcat în miner și a ieșit în stradă cu o pancartă pe care scria ”Vrem să muncim!”.

A desenat pe o groază de pancarte și a participat pentru a face vizibile protestele din stradă. Una din cele mai cunoscute idei de genul ăsta a fost incendierea unei mașinuțe de poliție, în Piața Unirii din Cluj. Internetul era plin cu înregistrarea aia.

Mesaje sociale pentru clase speciale

Se simte bine când face o lucrare și i se vede pe față când vorbește despre asta. Spune că prin arta lui solidarizează cu clasele defavorizate. A reușit ce-și dorea când era student: ca mesajele lui să ajungă și la oamenii simpli, nu doar la galeriști ori vizitatori de galerii de artă

”Să primesc un feedback de la cetățenii simpli. Și nu de la cei din zona artelor. Și feedback-ul ăsta l-am observat astă iarnă, înțelegeau ceea ce făceam. Uau!”.

Din 2010, de când i-a fost tăiat salariul cu 25%, s-a dus la toate protestele la care a putut ajunge. A trecut prin momente nasoale. Pentru Laurențiu, cel mai deprimant dintre ele a fost într-un campus studențesc din Cluj. S-a dus cu o trupă mare de protestatari, să-i cheme pe studenți în stradă și s-au trezit loviți de o pungă cu apă. Niște studenți au aruncat-o de la geamul unui cămin.

Recent, s-a dus la protestul cu fabrica din Câmpia Turzii și a avut parte de o primire neașteptată. Se gândea că va fi luat la bătaie. Muncitorilor le-a plăcut desenul de pe pancarta lui Laurențiu. L-au luat și s-au dus în grabă în curtea fabricii să-l arate ălora împotriva cărora protestau.

Mă interesa ca arta să nu fie alienată în muzee. Mă interesa s-o scot, pentru că mi se parea ca nu era vie. Era ca un hoit. 

Voiam s-o resurscitez, măcar pentru câteva minute.

Foto:
Pavel Curagau

Desen:
Laurențiu Ridichie

PS: Casa Jurnalistului e o comunitate de tineri care construiesc noul jurnalism în România. Ca să ne ferim de influențe dubioase, trăim în principal din donațiile publicului. Dacă vrei să susții jurnalismul independent, contribuie aici:
Contribuția (variante):

(alte metode de a contribui)